Lacul Bâlea (2034 m) – Șaua Caprei (2315 m) – Vârful Capra (2494 m) – Vânătarea lui Buteanu (2507 m)

9.09.2017

Ne-am gândit să mergem astăzi în Făgăraș. Am auzit că putem ajunge repede, de la Lacul Bâlea, la Vârful Vânătarea lui Buteanu. Acest vârf măsoară 2507 m, fiind al 9 lea din țară și al 5 lea din Munții Făgăraș, din punct de vedere altitudinal.

Împreună cu 4 prieteni, am plecat dimineața devreme din București, cu direcția Transfăgărășan, și apoi Bâlea Lac.

S-a nimerit chiar în ziua respectivă să fie un concurs de ciclism sau ceva de genul, pe bucata Vidraru – Bâlea. Ne-am hotărât să o luăm pe Valea Oltului și să intrăm pe Transfăgărășan dinspre localitatea Cârțișoara (celălalt capăt al drumului). Și ca să fie și mai bine….începuse și să picure. Dar am zis, astăzi trebuie să urcăm pe Buteanu!

Am lăsat mașina în parcarea de la Bâlea și am plecat spre indicatorul care ne spunea că traseul nostru e marcat cu triunghi albastru. Acest traseu începe chiar de lângă Cabana Bâlea Lac, situată la 2034 m altitudine.

O să urcăm în Șaua Caprei, iar după…ajungem și pe vârful vizat.

Și…pe acolo începem traseul.

2017-09-09 11.54.18.jpg

2017-09-09 12.07.22.jpg

2017-09-09 12.16.37.jpg

Lacul Bâlea

Cu cât urcăm, cu atât mai mult, impresionanta căldare glaciară Bâlea se vede în urma noastră. Acest termen de „căldare glaciară” înseamnă cu alte cuvinte, o depresiune (excavație) situată la originea unor văi alpine glaciare sau pe versații acestora, aflată în regiunile înalte ale munților, formată prin eroziune sau prin acțiunea unor foști ghețari.

Urmăm poteca, iar prima parte este destul de abruptă și greu de urcat. Este foarte bine marcată, trecând printre stânci și prin grohotiș. Ne continuăm urcarea, prin grohotișul de pe fețele munților Iezerul Caprei și Văiuga.

2017-09-09 12.30.36.jpg

În prima parte a traseului, ajungem în Șaua Caprei (2315 m). Aici ies la iveală câteva peisaje formidabile.

Își fac apariția Lacul Capra (2230 m) si Căprița. Aceasta este cea mai frumoasă priveliște de până acum.

De asemenea, avem în partea dreaptă Vârful Iezerul Caprei (2417 m) și în stânga Vârful Văiuga (2443 m)

2017-09-09 12.57.19

2017-09-09 13.12.12-2

Lacurile Capra și Căprița

2017-09-09 13.23.45-1.jpg

Lacul Capra situat la poalele Vârfului Iezerul Caprei

De aici, continuăm pe traseul marcat cu cruce albastră, tot mai sus, spre vârful nostru. Poteca aici este foarte îngustă, dar ne bucurăm de priveliștea oferită de căldarea glaciară a Lacului Capra. Comparativ cu ce am urcat până acum, această parte este una destul de ușoară.

2017-09-09 13.15.19.jpg

Urcarea spre Buteanu

2017-09-09 13.23.43.jpg

Căldarea Lacului Capra

Traseul este foarte bine marcat, fiind desenat mai mult pe pietre. Întâlnim din nou un peisaj foarte frumos, și anume spre Valea Văiugii. Aici găsim și un indicator, ce ne duce în această vale. Aceasta este o altă variantă de ajunge la Lacul Bâlea.

Poteca ocolește Vârful Văiuga (2443 m) și coboară în Șaua Văiugii. Este bucată frumoasă a traseului, deoarece avem peisaje pe ambele părți ale drumului.

În scurt timp, o să avem o privire de ansamblu asupra culmilor cele mai înalte din Munții Făgăraș.

2017-09-09 13.25.42.jpg

Valea Văiugii

2017-09-09 13.30.14-1.jpg

Lăsând în urmă acest indicator, ne-am hotărât să cucerim și Vârful Capra (2.494 m). Este foarte aproape de Vânătarea lui Buteanu, deci nu puteam rata acest vârf.

2017-09-09 13.38.09-1.jpg

Dincolo de vârful Iezerul Caprei 2.417 m (prim-plan, poza de sus) cu Lacul Capra la poalele sale și de vârful Paltinu 2.401 m – își face apariţia impresionanta culme Lespezi – Călţun – Negoiu.

Vânătarea lui Buteanu și Capra au apărut în fața noastră! Mai avem puțin!

2017-09-09 13.24.53.jpg

2017-09-09 13.40.53.jpg

2017-09-09 13.46.13.jpg

Vârful Capra 2494 m

După ce am cucerit Vârful Capra, mergem spre Buteanu cu nerăbdare!

În curând, ajungem la o spintecătură în piatră. De aici, în câteva minute suntem în vârf.

2017-09-09 14.18.00

Pare un pic greu, la prima vedere, dar cu atenție trecem repede de această scurtă cățărare. Nu avem lanțuri sau ceva de genul, ne bazăm doar pe mâinile noastre.

2017-09-09 14.19.45

Și….am ajuns! Pe vârf ne-a întâmpinat un vânt puternic. Trebuia să facem câteva poze peisajelor…de vis!

Vânătarea lui Buteanu – cu cei 2.507 m ai săi, este al cincilea vârf din munții Făgărași și al nouălea din țară. Acest vârf ne oferă o imagine impresionantă asupra întregii creste a Făgărașului. Este de asemenea, cel mai accesibil (ca timp) vârf de peste 2500 m.

2017-09-09 14.05.15.jpg

2017-09-09 14.06.32-2.jpg

Iezerul Caprei 2.417 m cu Lacul Capra la poalele sale, Vârful Văiuga și de vârful Paltinu 2.401 m – în spate apare si culmea Lespezi – Călţun – Negoiu (poza de jos)

2017-09-09 14.14.52

Și acum, de pe Buteanu, vederea spre partea estică a Munților Făgăraș: creasta Arpăsel-Vârtopel, Vârfurile Arpașul Mic, Buda, Podragu și Arpașul Mare; iar în fundal, cunoscutul trapez Viștea – Moldoveanu (spre stânga)

2017-09-09 14.04.54

2017-09-09 14.19.10.jpg

Valea Văiugii – de pe Buteanu

La întoarcere, ne-am mai oprit o dată să privim impresionanta căldare glaciară Bâlea. Traseul de întoarcere a fost același cu cel pe care am venit.

La final, ne-am mai oprit să mai facem câteva poze. Peisajul în Făgăraș este unul superb.

2017-09-09 14.46.42

Căldarea glaciară Bâlea – văzută din Șaua Caprei

2017-09-09 16.35.07.jpg

Lacul Bâlea

Un moment de liniște…

2017-09-09 16.34.56.jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: